Ambasadorul Victor Rusu, solutii concrete la Florenta
Ambasadorul României în Italia, Razvan Victor Rusu, s-a întâlnit la Florenta, la începutul saptamânii, cu prefectul capitalei toscane, Andrea de Martino, în scopul îmbunatatirii colaborarii si rezolvarii problemelor comunitatii românesti.
Însotit de consulul onorific la Florenta, Paolo Campinoti, ambasadorul român a discutat aspecte concrete ale integrarii, discutând o serie de posibile solutii. În prim plan se afla un proiect de educare scolara, prin care sa se organizeze cursuri de istorie, geografie si limba, atât pentru tinerii români, cât si pentru italienii din Florenta.
S-a propus, de asemenea, ca în cadrul Consiliului Provincial sa existe un reprezentant român al comunitatii care sa sprijine si sa promoveze problemele si necesitatile imigrantilor din zona.
"Este importanta integrarea românilor în comunitatile locale, însa este si mai important sa se actioneze în asa fel încât românii sa respecte legile tarii gazda", a declarat Razvan Victor Rusu.
Ambasadorul a mai sugerat o colaborare între întreprinzatorii toscani din România si persoanele care intentioneaza sa se întoarca acasa. La Florenta sunt rezidenti în prezent 4.998 de români, dintre care 3.350 cu vârste cuprinse între 18 si 45 de ani, cu 30 % mai multi decât anul 2007.
sursa: adevarul.ro |